Elena Boholț

„Știi ce? Ție ți-a intrat microbul presei în sânge. Mai bine faci facultatea de jurnalistică. Termini sau nu ingineria, însă te rog să dai examenul de admitere și la jurnalistică”.

În 1993, eram stundentă la Facultatea Tehnologia Construcțiilor de Mașini, din Capitală, politehnistă cum se spune, însă pasiunea mea era scrisul. Îmi amintesc că primele reacții admirative ale scrierilor mele le-am primit de la învățătoarea de la școală și, ceva mai târziu, de la profesorii de limba română. De la compunerile de școală generală, la primele versuri dedicate mamei, am tot scris de-a lungul timpului despre pasiunile ori gândurile triste care mă copleșeau uneori. Fascinată de științele exacte, totuși, scrisul a fost refugiul meu tainic. Așa m-am trezit că în anul 1993 m-am angajat reporter la cotidianul „România liberă” și unde, în mai puțin de un an de zile, am ajuns să fiu reporter special, apoi corespondent în zone de conflict militar. Stăteam într-un cămin studențesc, alergam zi și noapte pentru materialele de la ziar și trebuia să merg la facultatea de unde speram să ajung într-o bună zi inginer. În al treilea an de studenție un fost șef de-al meu de la „România Liberă” mi-a spus senin: „Știi ce? Ție ți-a intrat microbul presei în sânge. Mai bine faci facultatea de jurnalistică. Termini sau nu ingineria, însă te rog să dai examenul de admitere și la jurnalistică”. Am încercat să găsesc fel de fel de scuze, însă părul alb al șefului meu, blândețea și toate poveștile pe care le auzisem despre el, despre aventurile trăite în cei aproximativ 50 de ani de presă ai domnului Petru Ignat – căci el era atunci șeful meu – m-au convins să mă înscriu la a doua facultate. Și, fără să îmi dau seama cât de repede a trecut timpul, m-am trezit că am terminat jurnalistica cu licență în „presă scisă, științele comunicării”. Ei bine, m-am perindat de-a lungul a circa 18 ani prin presa centrală, de la cotidianul „România liberă”, la „Ziua”, „Ora”, „Gardianul”„Realitatea TV”, „Național TV” ș.a.m.d., plus alte multe colaborări în paralel la diverse reviste. Domeniile pe care m-am axat cu preponderență în presa scrisă sau tv au fost investigațiile jurnalistice și evenimentele la zi. Din 2018, în urma unui concurs de concepte editoriale pentru relansarea revistei „Literatorul”, mi-a fost acordată onoarea ca proiectul meu să fie declarat câștigător, iar eu să devin noul redactor-șef. „Literatorul” este revista de cultură înființată în 1880 de poetul Alexandru Macedonski, în paginile căruia s-au regăsit de-a lungul timpului semnăturile celor mai mari scriitori români.
Altfel spus, viața din presă mi-a adus extrem de multe satisfacții, dar m-a învățat să fiu pragmatică și obiectivă, să trec prin sita jurnalistului de investigații fiece om întâlnit, fiece întâmplare, totul. Dar, visul meu tainic – scrisul – a încolțit în toate ungherele sufletului și minții mele. Uite așa m-am trezit alături de marea iubire a vieții mele, Gabriel Boholț – cel alături de care mi-am unit destinul în fața lui Dumnezeu – că am început să realizăm de la filme documentare, la scurt metraje de ficțiune ori filme ce depășesc granița minutelor puține și a televiziunilor de știri. Amintesc doar câteva din filmele premiate: „Pelerinaj în Ţara Oaşului” (2010, documentar); „Ignat în Maramureşul Istoric” (2011, documentar); „Culegătorii de folclor” ( 2012, primul film documentar etnografic 3D românesc); „Aripi frânte” (2013, film de ficțiune); „Clejani, iubire şi năpastă” (2014, documentar).

5
Documentare

Premiate

Din 2010 până în prezent.