Pelerinaj in Tara Oasului

La mânăstirile din Maramureș, profeții cu prapurii în mâini slăvesc numele Fecioarei Maria

By | Tradiții Românești

„ … Nimeni nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu (…)”

Cea mai importantă sărbătoare religioasă a verii este pe 15 august, Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare. Credincioșii ortodocși se pregătesc pentru această mare sărbătoare postind două săptămâni, deoarece Sântămaria sau Uspenia, cum i se mai spune în tradiția populară, este ultimul praznic împărătesc din anul bisericesc. În această zi se celebrează ziua în care Fecioara Maria și-a dat obștescul sfârșit. Aproape din nicio casă creștină nu lipsește o icoană cu Sfânta Fecioară, iar buzele credincioșilor murmură diverse rugăciuni: „Miluiește-mă pre mine cel smerit; milostivește-te spre mine cel neputincios. Mare îndrăzneală ai la Cel ce s-a născut din tine. Nimeni nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu; că toate le poți, ca ceea ce ești mai presus de toate zidirile și nimic nu îți este ție cu neputință, numai de vei voi”. Read More

Amintiri, zâmbete și momente neprețuite din spatele filmelor

By | Din culise

Deoarece prietenul și colegul meu, Adrian Damian, responsabil cu „vizibilitatea” noastră pe internet și nu numai, m-a rugat să scriu câteva vorbe despre poveștile din spatele filmelor, pe care cu plăcere le producem pentru voi. Așa că o să încerc în limita puținului meu talent scriitoricesc să vă destăinui întâmplări, fapte și diverse ale lucruri din spatele camerei de filmat, pentru că la orice deplasare nu se poate să nu se întâmple ceva haios sau nu, momente pe care de obicei le povestim la întoarcere apropiaților. Dar pentru că sper ca și voi să ne deveniți apropiați în urma vizionării producțiilor noastre, o să încep să „dau din casă”, cum se zice, când eu, când Alex Andrieș, cameramanul nostru, când Elena Boholț scenaristul și „vocea” filmelor noastre și …cine s-o mai putea:)))

Pentru că eu, Gabi Boholț, mă ocup de regia artistică și de producție în aceasta echipă, deci nu cu scrisul, o să vă rog să nu aveți mari pretenții literare de la ce veți citi mai departe. Căci, așa cum spunea un ilustru necunoscut  în viață : „NU TRAGEȚI ÎN PIANIST! FACE ȘI EL CE POATE” :)))

Așadar, lucrurile fiind aproximativ lămurite, să purcedem la treabă… Read More

© Getica Film